SmartDreamers for Android Install

Banca Românească a fost înfiinţată în anul 1992 ca bancă comercială universală, în totalitate cu capital privat, lărgindu-şi treptat gama de produse şi servicii, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor partenerilor săi de afaceri.

Începând cu septembrie 1996, banca a devenit primul agent Western Union din România. Pentru prima dată în România, o bancă a fost implicată în servicii de transfer electronic de bani în toată lumea. În 1996, banca oferea aceste servicii prin 6 locaţii, acum fiind oferite prin 195 de locaţii în toată ţara.

Conducerea pe baze prudenţiale este evidenţiată de iniţiativa conducerii băncii de a încheia poliţe de asigurare pe piaţa londoneză de asigurări, sub egida grupului Lloyd's, începând cu anul 1997. În consecinţă, Banca Românească a fost prima bancă românească asigurată împotriva riscurilor de fraudă, erori şi omisiuni.

În 1999, Fondul Româno-American de Investiţii a preluat pachetul majoritar, Banca stabilind parteneriate cu instituţiile financiare internationale, ceea ce i-a permis susţinerea întreprinderilor mici si mijlocii româneşti.

În octombrie 2003, National Bank of Greece a achiziţionat de la Fondul Româno-American de Investiţii 81.65% din capitalul social al Băncii Româneşti, devenind astfel acţionar majoritar. Includerea băncii în Grupul NBG a reprezentat una dintre cele mai semnificative etape din istoria Băncii Româneşti si o garanţie pentru o poziţie importantă pe piaţă şi pentru o dezvoltare strategica pe termen lung a acesteia.

Banca Românească şi-a îmbunătăţit constant gama de produse şi servicii în vederea dezvoltării activităţii, atragerii de noi clienţi dar şi loializării celor existenţi prin campanii de promovare şi produse competitive.

În vederea creşterii bazei de clienţi, Banca Românească a implementat un program de dezvoltare a reţelei astfel încât, în prezent, operează o reţea formată din 110 unităţi teritoriale şi 5 centre de afaceri, oferind servicii de calitate clienţilor săi.

Politica băncii este de a-şi dezvolta canalele de distribuţie a serviciilor şi produselor şi de a-şi îmbunătăţi permanent activitatea, menţinând în acelaşi timp o abordare prudentă din punct de vedere al riscului.

Sediul central
București
Website
www.banca-romaneasca.ro
București,Romania