“Apreciez o scrisoare de intenție autentică” #SmartRecruiters

4 minute

Vrem să știi foarte clar ce te așteaptă atunci când aplici pentru un job. Vrem să afli ce gânduri are recrutorul despre tine și care sunt trăsăturile pe care el mizează, de la CV și până la interviul face-to-face. De aceea am lansat o serie de interviuri cu recrutori care îți vor da idei și sfaturi folositoare în obținerea unui loc de muncă. Și pentru că vorba lungă-i sărăcia omului, să începem cu prima noastră invitată la #SmartRecruiters. Laura Belean e People Operations Specialist la red to blue. “Toți din companie mă știu drept colega de la Resurse Umane. Sunt recruiter specializat pe domeniul IT, cu drag de organizare, dar și mai mare drag de câini și folclor românesc”, așa se descrie Laura, cea care a acceptat să dea câteva tips and tricks cititorilor blogului SmartDreamers.

laura belean, red to blue, recrutori

red to blue e o companie tânără, care și-a propus să ajute lumea în tranziția către o nouă etapă, a creșterii importanței tehnologiei și platformelor de Social Media în viața de zi cu zi, cu precădere în domeniul financiar. Echipa clujeană oferă soluții mobile, web și cloud care transferă puterea deciziei în mâna userului. Membrii echipei red to blue își propun ca prin produsele lor să promoveze colaborarea comunităților.

 

CARE SUNT CÂTEVA DINTRE “PUNCTELE FORTE” PE CARE LE URMĂREȘTI ÎN CV-UL UNUI CANDIDAT ȘI MAI APOI PE PARCURSUL INTERVIULUI?

Câți oameni, atâtea feluri de CV-uri – devine dificil să urmărești un “checklist” și de aceea eu privesc CV-ul ca pe un punct de pornire într-o discuție, dar și pentru o privire de ansamblu asupra parcursului în carieră. În schimb, mi-e dragă vorba aceea: “hire attitude, train skill”, așa că în interviu mă străduiesc să-mi dau seama de personalitatea candidatului, de abordarea sa în ceea ce privește munca și de cum ar putea reacționa în situații de stres.

 

POȚI ENUMERA TREI GREȘELI PE CARE UN CANDIDAT CE APLICĂ LA UN JOB NU AR TREBUI SĂ LE FACĂ?

N-ar trebui să aibă un CV gol, nu ar trebui să aplice dacă nu e interesat de un interviu și n-ar trebui să aplice la joburi care nu au nicio legătură cu experiența sa – doar dacă sunt joburi pentru începători.

recrutori, red to blue, interviu

CE URMĂREȘTE UN RECRUTOR ÎN SCRISOAREA DE INTENȚIE A CANDIDATULUI?

Având în vedere că scrisorile sunt standardizate, nu-mi par relevante, pentru că nu mă ajută cu nicio informație. În schimb, apreciez excepțiile – atunci când un candidat trimite o scrisoare autentică și personalizată.

 

ÎN CAZUL INTERVIULUI, CUM AI CARACTERIZA RAPORTUL ANGAJATOR-CANDIDAT? ESTE UNUL DE EGALITATE? E UNUL DE SUBORDONARE?

Aș zice egalitate și ceva în plus. Recrutorul e “aliatul” candidatului și încearcă să descopere dacă jobul e unul bun pentru acesta și reprezintă un loc în care s-ar simți bine. Interviul e momentul în care se construiește încrederea necesară ca viitorul nou angajat să apeleze cu deschidere la recrutor, de câte ori are o dificultate.

 

CUM TREBUIE SĂ ABORDEZE UN CANDIDAT PROBLEMA “PUNCTELOR SLABE” DIN CV-UL SĂU?

Cu sinceritate. Lumea e mică și pe piață informația circulă ușor, așa că nu are sens să încerci să ascunzi informații sau să le prezinți distorsionat. În plus, asumarea și onestitatea sunt calități pe care orice angajator le apreciază.

 

RECRUTORUL ESTE ȘI EL OM, NU? AI AVUT VREODATĂ EMOȚII ÎNAINTEA UNUI INTERVIU?

Sigur că da. Mai ales la început, ca angajat proaspăt intrat pe piața muncii, aveam foarte mari emoții când candidații aveau mai multă experiență sau o poziție de conducere. Îmi doream tare mult să par competentă și mă temeam să nu mă bâlbâi sau să nu spun vreo prostie.

 

SALARIUL. SUBIECT DE ABORDAT LA INTERVIUL TELEFONIC? FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ANGAJATORUL? CARE E CEL MAI POTRIVIT MOMENT?

În România încă e o practică răspândită să spună mai întâi candidatul ce salariu își dorește, spre deosebire de Vest, unde joburile au grile de salarizare prestabilite și publice. Tocmai de aceea multora le creează disconfort discuția aceasta, motiv pentru care cel mai bine ar fi discuți față în față.

 

UNII CANDIDAȚI NU AU JOB, ALȚII PLĂNUIESC SĂ ÎȘI SCHIMBE LOCUL DE MUNCĂ. CUM AR TREBUI SĂ VORBEASCĂ UN CANDIDAT DESPRE FOSTUL/ACTUALUL ANGAJATOR?

Cum zice bunica, întotdeauna să lași loc de “Bună Ziua”. Indiferent de posibilele frustrări actuale, dacă procedezi cu tact și diplomație, unui potențial angajator nu-i este frică să nu cumva să-i denigrezi și lui imaginea, în caz că ceva nu merge bine.

recrutori, red to blue, smartrecruiters

CANDIDAȚII CARE ȘI-AU SCHIMBAT DES LOCUL DE MUNCĂ. ESTE ACESTA UN DEZAVANTAJ ÎN FAȚA RECRUTORULUI?

Aș zice că depinde de circumstanțele în care s-a întâmplat asta. E posibil ca unele companii să facă restructurări sau să se închidă, lucruri care nu depind de angajat.Dacă schimbările sunt numeroase și la intervale mici de timp, poate fi un semnal de alarmă că nu te poți baza pe acel candidat pe termen lung.

 

REȚELELE SOCIALE SUNT LA PUTERE. POȚI AFLA MULTE DETALII DESPRE CINEVA, DIN ACESTE SURSE. VERIFICĂ UN RECRUTOR PROFILUL CANDIDATULUI PE REȚELELE SOCIALE?

Aș minți dacă aș spune că nu îl verifică, dar “curiosity killed the cat”. Așa că eu prefer să fac asta după ce candidatul a fost ofertat sau a acceptat o ofertă de angajare, pentru a-mi confirma sau infirma predicțiile din interviu. Mă ajută să știu ce anume l-ar face să se simtă cel mai bine în companie și îmi oferă niște puncte de pornire în interacțiunea lui cu noii colegi.

Articole similare

Atragi suficienți candidați prin textele folosite în recrutare?

Probabil că mulți dintre voi veți spune că importante sunt imaginile pentru a atrage candidați, într-o perioadă în care e dificil să rămâi un brand recunoscut și de care consumatorului...

Damian Samoila

2 minute

Secom, locul plin de energie pentru oameni care vor să-și construiască o carieră frumoasă

Chiar nu am ales întâmplător acest titlu. Atunci când cei de la Secom ne-au povestit despre cum e să faci parte din echipa lor și ne-au arătat poze de la...

Damian Samoila

4,5 minute

10 greșeli din industria recrutării

În piața muncii de azi, e greu să atragi cei mai buni candidați și e chiar mai greu să îi recrutezi. Și cum sharing is caring, am pus pe o...

Echipa SmartDreamers

3 minute
MERGI PE SMARTDREAMERS.RO