9 ponturi care te motivează să îți atingi obiectivele

Timp de citire estimat: 3 minute

Înainte de a fi simple, multe dintre lucrurile pe care le facem au fost, la un moment dat, complicate. Asta deoarece e nevoie de multă muncă pentru ca totul să devină ușor.

Iar munca multă ne secătuiește uneori. Oricine cunoaște senzația de neputință, de lipsă de chef de a face ceva la birou sau acasă… chiar dacă trebuie.

E greu, știm; dar câteva sfaturi culese de la psihologi, cercetători și alți specialiști, de către Shana Lebowitz – reporter la Business Insider, ar trebui să fie de folos.

motivare, cariera, munca, obiective

1. Caută succesul.

Într-un TEDx talk Scott Geller, Ph.D., profesor de psihologie la Universitatea Virginia Tech, avansează o teorie: e mult mai bine să cauți succesul decât să nu cauți să eviți eșecul. Perspectiva face în acest caz diferența.

Spre exemplu, în calitate de elev mergi la cursuri doar ca să nu fii exmatriculat (eviți eșecul), sau o faci pentru a învăța și avea cariera visurilor (cauți succesul)? Potrivit observațiilor sale, sunt motivați și obțin rezultatele așteptate cei din a doua categorie.

2. Nu te compara cu alții.

Când simți că lucrurile nu merg și ești departe de a-ți îndeplini scopul, tentația de a te uita la cei din jur, care par să o ducă bine merci, este foarte mare.

Vei termina prin a-ți plânge de milă, iar acest lucru nu va face decât să îți diminueze încrederea în forțele proprii și să te împiedice să progresezi.

3. Înțelege-ți scopul.

Un studiu efectuat în cazul angajaților unui call center a demonstrat că aceștia și-au îmbunătățit considerabil performanțele la locul de muncă după ce au cunoscut studenți care beneficiau de sponsorizările pe care ei le obțineau telefonic.

Cu alte cuvinte, faptul că au văzut care este impactul concret al muncii și al eforturilor lor s-a dovedit un factor motivant.

4. Notează micile victorii… și cele mari.

Se pare că și cele mai mici înaintări au impact pozitiv asupra celor ce lucrează zi de zi. Din acest motiv, ajută să faci câte o mică mențiune în agendă ori de câte ori ai avut succes sau ai îndeplinit o sarcină importantă.

Astfel, când te vei uita în urmă, poate într-o perioadă mai grea, acea reușită îți va da forță să mergi mai departe.

5. Amintește-ți de unde ai pornit.

După ce trece un timp de la notarea succeselor, nu lăsa praful să se pună pe notițe și aruncă câte o privire peste ele!

E un adevărat energizant să observi cu detașare progresul făcut. Te vei alege cu o orientare “fresh” și o părere mai bună despre tine.

6. Nu te teme de critică.

Nimănui nu îi face plăcere să i se spună că a greșit. Nu e o situație ideală, iar orgoliul o poate lua razna.

În ciuda acestui fapt, fă eforturi să întelegi acuzațiile care ți se aduc; analizează la rece sursa și motivele. Dacă critica se dovedește întemeiată, fă tot posibilul să îndrepți greșeala.

Abordează mustrările cu mintea deschisă, s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie pentru a face pasul înainte.

7. Spune STOP.

Când ai o grămadă de chestii pe cap, poate părea o idee strălucită să muncești fără oprire. Ei… din contră, aceasta este o metodă contraproductivă, care te va conduce la epuizare.

Este recomandat să impui termene și limite; ele te vor ajuta să te odihnești, să îți ridici moralul și să apară idei proaspete.

8. Petrece-ți timpul cu oameni inteligenți.

Mai mereu e intimidant să stai între oameni inteligenți, educați, cu o cultură bogată. Dar asta nu trebuie să facă decât să te provoace să muncești mai mult, pentru a ajunge la nivelul lor.

E important să petreci timpul în compania unor astfel de oameni, care știu mult mai multe decât tine; acest fapt te va încuraja să îți lărgești orizontul.

9. Bazează-te pe obiceiuri.

Chiar dacă faci tot posibilul, uneori nu te simți îndeajuns de motivat. Atunci intră în scenă obiceiul. Un program riguros de exerciții, de studiu sau documentare îndeplinit constant este un bun aliat.

Repetate, acțiunile devin obișnuință, “intră în reflex”, iar când trebuie duse la capăt pentru a atinge un obiectiv sunt mai ușor de întreprins.

Nu mai e nevoie de prea multă voință pentru a repeta un gest sau un proces înfăptuit de zeci de ori.

Ne-am inspirat de pe businessinsider.com

Articole similare

Parteneriat adevărul.ro – SmartDreamers. Joburile tale ajung în fața a 7 milioane de cititori.

Mulți dintre candidații de care recrutorii au nevoie pe piața muncii de astăzi nu sunt căutători activi de joburi pe platformele clasice de recrutare și nu pot fi “găsiți” prin...

Damian Samoila

2 minute

L’Oréal BRANDSTORM 2018: Reinventează salonul viitorului și câștigă 30.000€

Trebuie să o spunem încă de la început: de această dată povestim cu studenții și masteranzii din întreaga țară. Nu contează anul de studii și nici profilul facultății. Ai șansa...

Damian Samoila

2 minute

10…2…1

10 universități, 2 luni, 1 rețea Suntem în viteza a cincea cu proiectul SmartDreamers Universities, prin care simplificăm legătura dintre companii și cei mai talentați studenți. Nu am verificat dacă...

Damian Samoila

1,5 minute
MERGI PE SMARTDREAMERS.RO